Sfinţirea temeliei Bisericii „Izvorul Tămăduirii"

Viața parohiei Ianuarie 11, 2013

Joi, 29 iunie 2006, la prăznuirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, în jurul orelor 12,00, credincioşii din parohie şi din alte locuri s-au adunat pe temelia viitoarei biserici a parohiei, pentru a participa la slujba de sfinţire. Părintele Episcop Vicar al Arhiepiscopiei laşilor, P.S. Calinic Botoşăneanul, care a sosit fiind însoţit de Părintele Protopop Lucian Leonte, a fost imediat înconjurat cu multă iubire de mulţimea credincioşilor, cărora Ie-a împărţit arhiereşti binecuvântări. A fost oficiată slujba de sfinţire cu binecuvântarea untdelemnului şi cu rugăciuni speciale înălţate către Dumnezeu pentru sfinţirea temeliei noii biserici. Din soborul de preoţi care a slujit alături de P.S. Calinic Botoşăneanul şi de ce doi diaconi slujitori, au făcut parte: P.C. Părinte Protopop Lucian Leonte, P.C. Părinte misionar Vasile Buriacu, P.C. Părinte Vasile Ştefan de la parohia vecină „Duminica Mare", P.C. Partenie Apostoaie de la parohia „Vovidenia", P.C. Dumitru Costan de la parohia Chiscovata-Vorona şi Părintele paroh loan Alupoaiei. Apoi a fost unsă cu untdelemn sfinţit placa de marmură care consfinţeşte punerea temeliei noii biserici cu textul: în numele Tatălui şi al Ţiului şi al Sfântului Duh, s-a pus temelia acestei Biserici întru cinstea şi pomenirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria,  cu hramul „Izvorul Tămăduirii", sub arhipăstorirea Înalt Prea Sfinţitului Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în anul mântuirii 2006, luna iulie, ziua 29. După ce a fost depusă placa de marmură „în capul unghiului", preotul paroh împreună cu consilierii au fixat crucea care va marca locul Sfintei Mese. Tot la piciorul crucii s-a pus o sticlă cu pomelnicele ctitorilor vii şi morţi şi hrisovul de sfinţire cu următorul text: „Cu voinţa Tatălui, cu lucrarea Fiului şi cu săvârşirea Duhului Sfânt, în anul mântuirii 2006, luna iunie, ziua 29, în timpul arhipăstoririi I. P.S Părinte Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, s-a pus piatra de temelie a Bisericii cu hramul „Izvorul Tămăduirii" în Parohia „Izvorul Tămăduirii" din Botoşani. Preotul paroh Ioan Alupoaiei venit la această parohie începând cu data de 1 decembrie 2001, a turnat fundaţia bisericii între 29 septembrie - 15 noiembrie 2004. Slujba de sfinţire a locului şi de punere a pietrei de temelie a fost săvârşită de Prea Sfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, însoţit de P.C Protopop Lucian Leonte şi de un ales sobor de preoţi şi diaconi. Pentru toate mulţumim şi slăvim pe veşnicul şi atotputernicul nostru Dumnezeu Cel întreit sfânt, Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh, Amin (Semnăturile P.S. episcop şi ale celorlalţi slujitori). În continuare preoţii slujitori, în frunte cu Arhiereul, au pus, în mod simbolic, câte un cancioc de beton la piciorul crucii. P.S. Părinte Episcop Vicar Calinic Botoşăneanul a stropit cu aghiazmă temelia bisericii şi mulţimea credincioşilor. În cuvântul rostit la sfârşitul slujbei de sfinţire, P.C. Părinte Protopop Lucian Leonte a subliniat importanţa construirii unui locaş de cult în această margine a oraşului cu multe probleme socio-economice. Şi cuvântul de învăţătură al Arhiereului a fost încurajator pentru stimularea activităţii preotului paroh care se confruntă în această zonă cu mari probleme de sărăcie şi disciplină (mulţi enoriaşi sunt rromi). P.S. Episcop a amintit activităţile preotului paroh încununate cu succes din parohiile anterioare unde a slujit şi mai ales începuturile slujirii în această parohie în „Biserica din Tramvai". Credincioşii care au participat şi s-au rugat la această slujbă de sfinţire a temeliei, au primit iconiţe cu binecuvântarea Î.P.S. Părinte Mitropolit Daniel al Moldovei şi Bucovinei. Această zi a sfinţirii temeliei bisericii va rămâne înscrisă cu litere de aur în cartea de suflet a parohiei.