Aniversarea Parohiei - 25 ani

Evenimente Mai 2, 2022

Cu ajutorul lui Dumnezeu, cu mijlocirile Preacuratei Sale Maici și ale Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie, Parohia „Izvorul Tămăduirii” din Cartierul Parcul Tineretului al municipiului Botoșani, are astăzi, la 25 de ani după înființare, o biserică frumoasă în care se săvârșesc slujbe și ierurgii spre slava lui Dumnezeu și folosul credincioșilor.

 

MULȚUMIRI TUTUROR

pentru urările și gândurile bune la aniversarea a 25 de ani de la înființării parohiei

 

✝Dumnezeu să vă ajute, să vă binecuvânteze, să vă întărească, să vă miluiască și să vă dăruiască zeci de ani binecuvântați. 

☺25 de ani au trecut, alți zeci și zeci de ani să petrecem împreună în dragostea lui Dumnezeu.

♥ Ziua de 1 mai 1997 va rămâne înscrisă în istoria Parohiei noastre ca zi de mare binecuvântare.

♣ Aducem mulțumiri Atotputernicului Dumnezeu, Maicii Domnului și Sfântului Sfințit mucenic Haralambie, ocrotitorii acestei parohii, care ne-au ajutat să dăm Sfântului locaș chipul cel frumos și luminos care ne îndeamnă la rugăciune pe toți.

♦ Rugăm pe bunul Dumnezeu să-i ocrotească și pe Întâi stătătorii noștri ierarhi, care a fost alături de noi întotdeauna și ale căror rugăciuni și încurajări ne-au înconjurat permanent:

✝ Preafericitul Patriarh Daniel, care, fiind Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, a aprobat înființarea parohiei și ne-a binecuvântat lucrările de construcții;

✝ Înaltpreasfințitul Mitropolit Teofan, care, prin vizită canonică, slujire și acordarea Sfântului Antimis, a binecuvântat oficierea slujbelor;

✝ Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Calinic, care, fiind Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, ne-a coordonat construcția bisericii printr-o vizită canonică, sfințirea temeliei și altă vizită canonică. 

♠ Dumnezeu să primească rugăciunile noastre şi să binecuvânteze pe toţi: ctitori, ajutători, donatori, ostenitori şi binefăcători, care au ajutat la realizarea atâtor lucrări sfinte în toți acești 25 de ani. 
☺ „Binecuvântează Doamne, pe cei ce iubesc podoaba casei Tale”.

 

PAROH, Preot IOAN Alupoaiei

 

✝ ✝ ✝

♥ Parohia Izvorul Tămăduirii Botoșani s-a înfiinţat în conformitate cu Decizia Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor, în ședința din data de 1 mai 1997, prezidată la acea vreme de Înaltpreasfinţitul Daniel, Arhiepiscop al Iașilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, având hramurile „Izvorul Tămăduirii” şi „Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie”. În data de 31 iulie 1997, Consiliul Local al municipiului Botoșani a aprobat acordarea unei suprafeţe de teren. Construirea unei biserici în Cartierul muncitoresc Parcul Tineretului, reprezintă dreptatea făcută locuitorilor după 20 de ani. În anul 1977, pentru orașul Botoșani, Parcul Tineretului însemna cartierul tinerilor muncitori (proveniți mai mult din mediul rural) care lucrau la noile „întreprinderi” ale industrializării: Fabrica de confecții, Uzinele textile, Electrocontact, Întreprinderea de articole tehnice din cauciuc, IMAIA, și altele. Cartierul muncitorilor avea toate condițiile de viață: ansamblu de locuințe (apartamente, garsoniere, cămine de nefamiliști), școală, spital pentru copii, magazin alimentar cu autoservire, internat pentru elevi, cantină cu sală de mese, loc de joacă pentru copii, loc de scuturat covoare, parc de relaxare, chiar și … bloc turn! Un singur lucru lipsea, cel mai important: BISERICA. În anul 1997, la 1 mai, odată cu înființarea parohiei, s-a făcut dreptate pentru muncitori și copii lor. Pentru toți din PARC a venit IZVORUL, Izvorul Maicii Domnului.

✝ Cu ajutorul lui Dumnezeu, cu mijlocirile Preacuratei Sale Maici și ale Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie, Parohia „Izvorul Tămăduirii” din Cartierul Parcul Tineretului al municipiului Botoșani, are astăzi, la 25 de ani după înființare, o biserică frumoasă în care se săvârșesc slujbe și ierurgii spre slava lui Dumnezeu și folosul credincioșilor.

 

Atașamente: 
PDF icon z-ult-_mult.pdf
Citește alte articole despre: eveniment