Misiune prin Foaia religioasă

Revista parohiei Februarie 15, 2018

În urmă cu 14 ani, în parohia „Izvorul Tămăduirii” din municipiul Botoșani,  a apărut primul număr al Foii religioase „Izvorul Tămăduirii”. Această Foaie religioasă săptămânală se editează din dorinţa de a transmite credincioşilor problemele parohiei, programul liturgic, dar şi alte informaţii de spiritualitate ortodoxă. Foaia religioasă săptămânală „Izvorul Tămăduirii” a apărut în data de 15 februarie 2004 din necesitatea de a cunoaște viaţa Bisericii și Liturghia ca „taine ale Împărăţiei”, căci întreaga Biserică, atât ca instituţie, cât și ca viaţă, nu are alt fundament, conţinut și scop decât acela de a comunica realitatea transcendentă a Împărăţiei lui Dumnezeu, realizabilă din această lume, prin experierea iubirii și prin comuniune. Se dorește o înţelegere profundă și vie a cuvântului evanghelic, așa cum a fost predat de Însuși Mântuitorul și dimensionat „în duh și adevăr” (Ioan 4, 23) peste spaţii și în timp, astfel încât să se expliciteze în mod responsabil că duhul comunitar al Bisericii adevărate, păstrat în Ortodoxie, este singurul în măsură să dea timpurilor care vin soluţii eficiente problemelor morale și de etică socială. Se propune prin această publicaţie un misionarism asumat conștient, cu vederi mai noi și juste asupra omului, înţeles nu doar ca întreg, în comuniunea sa fiinţială cu Dumnezeu, ci și ca parte ce se dăruiește permanent, în sensul comunitar al vieţii interpersonale în raport cu semenii. Mesajul acestei Foi religioase concentrează ideea și ne ajută să înțelegem: că Biserica nu este o realitate egocentrică, ci o comunitate misionară, lucrătoare prin iubire și slujire, având ca scop mântuirea tuturor. Dorim ca lecturarea acestor pagini să ofere odihnă sufletească și folos duhovnicesc în spirit duminical și în sensul cuvintelor scripturistice: „Veniţi la Mine, voi cei osteniţi și împovăraţi și Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11, 28).            

    La mulţi ani şi mulţi cititori!

- Redactorii  Foii religioase „Izvorul Tămăduirii”

Note: 1. Articole pentru Foaia religioasă se primesc la adresa de E-mail: parohiaizvorultamaduiriibotosani@yahoo.com

2. Foaia religioasă se poate citi pe site-ul parohiei „Izvorul Tămăduirii” găzduit de Arhiepiscopia Iașilor: https://izvorultamaduiriibotosani.mmb.ro

3. Păreri și comentarii se pot face pe rețeaua de socializare Facebook, unde parohia noastră are o pagină: https://www.facebook.com/bisericaizvorultamaduiriibotosani/

Citește alte articole despre: Revista parohiei