Vineri 26 mai 2017, la ora 16:45, a avut loc slujba de sfinţire a Sfintei Cruci din curtea bisericii. Părintele paroh Ioan Alupoaiei a oficiat slujba împreună cu un sobor de preoți. Au participat credincioşi din parohia noastră. În cuvântul de învăţătură rostit la sfârşitul slujbei, preotul paroh a îndemnat pe toţi creştinii să facă fapte de milostenie, să contribuie la ridicarea lăcaşelor de cult şi să păstreze credinţa neschimbată. Familia Eugen şi Viorica Păduraru, ctitorii Sfintei Cruci, s-au rugat și au mulțumit pentru slujba săvârșită. Apoi, la finalul slujbei, au oferit credincioșilor prezenți vin, suc şi gustare.
Prezenţa sfinţitoare a crucii în viaţa noastră aduce cu sine binecuvântarea Stăpânului care de bunăvoie S-a lăsat răstignit pe lemnul ei pentru ca pe noi să ne ridice în locul de unde, prin lemnul pomului oprit, am fost odinioară alungaţi. Ori de câte ori vedem crucea şi ne însemnăm cu ea, trebuie să ne aducem aminte de Învierea Mântuitorului Iisus şi de învierea noastră. Crucea este mai mult decât un semn şi decât un simbol. Semnul şi gestul închinării reprezintă mărturia unei stări de suflet, a unei stări de minte, a unei clipe de viaţă. Este sinteza cea mai scurtă cu putinţă a unui sistem de gândire şi de plasare în univers, în viaţă şi în moarte. „Crucii Tale ne închinăm Hristoase şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim”, este cântarea cu caracter de imn pe care o rostim noi la toate sărbătorile dedicate Sfintei Cruci. Este în această rostire o semnificație profundă a asumării crucii de către noi toţi. Nu este o asumare în disperare sau resemnare, ci este o asumare în speranţă. În speranţa Învierii. Semnul Crucii ne duce cu gândul că, de fapt, nu crucea e ultima, ci Învierea! În această perspectivă, asumarea senină a crucii nu este un act de laşitate, ci actul ultimului curaj, al ultimei îndrăzneli, cu ochii spre bucuria Învierii.
