Anii trăiți să fie ani ai mântuirii și ai sfințirii vieții, căci timpul în care trăim este unul al mântuirii și sfințirii umanității.
LA MULȚI ANI!
☺ Prea Cucernice Părinte Paroh Ioan Alupoaiei!
♥ Cu prilejul aniversării zilei de naștere a Sfinției Voastre, vă adresăm alese urări de sănătate și belșug duhovnicesc, dimpreună cu doriri de ajutor sfânt de la Dumnezeu în activitate pastorală, misionară și socială.
☺ Cu frățeasca dragoste în Hristos vă felicităm cu această zi importantă din viața Sfinției Voastre, adresându-vă călduroase urări de tot binele și mult ajutor de la Dumnezeu în lucrarea pe care o desfășurați pe tărâmul duhovnicesc.
♥ Ziua de astăzi să vă fie plină de recunoștința și lumină față de darul vieții pe care l-ați primit de la Dăruitorul Ceresc.
✝Anii trăiți să fie ani ai mântuirii și ai sfințirii vieții, căci timpul în care trăim este unul al mântuirii și sfințirii umanității. Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Arhiereul Cel Veșnic, să vă dăruiască în continuare râvnă sfântă pentru Sfânta Taină a preoției și multă credință față de Biserică și credincioșii ei.
✝Întru mulţi şi fericiţi ani Sfinției Voastre și întregii familii!
♥ Din partea Consiliului parohial, Comitetului parohial și enoriașii parohiei „Izvorul Tămăduirii”.