Predica părintelui paroh Daniel Țăranu Duminica a 21-a după Rusalii

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

„Cine are urechi de auzit să audă!”

Iubiți credincioși și credincioase,

În această duminică, a 21-a după Rusalii, Biserica ne pune înainte Pilda semănătorului, relatată de Sfântul Evanghelist Luca, în capitolul al optulea. Totodată, ne aduce în atenție rugăciunea Mântuitorului Iisus Hristos pentru ucenicii Săi, rostită înaintea pătimirilor Sale. Știind cele ce aveau să urmeze — pătimirea, moartea, răstignirea și Învierea —, Hristos Se roagă Tatălui ceresc pentru unitatea celor care Îl urmează și pentru lucrarea Duhului Sfânt în viața Bisericii.

Această chemare la unitate se leagă și de pomenirea Sfinților Părinți participanți la Sinodul al VII-lea Ecumenic, desfășurat la Niceea, în anul 787. În cadrul acestui sinod a fost apărată cinstirea sfintelor icoane, alături de credința și tradiția Bisericii. În vremurile în care icoanele fuseseră îndepărtate din biserici, iar cărți și odoare bisericești fuseseră distruse, mărturia Sfinților Părinți a contribuit la păstrarea acestei moșteniri duhovnicești.

Sfântul Ioan Damaschin, prin scrierile sale, a apărat cinstirea icoanelor și a arătat însemnătatea lor în viața credincioșilor. Icoana este asemenea unei ferestre prin care ni se descoperă, în chip simbolic, frumusețea Împărăției lui Dumnezeu. Ea ne îndreaptă privirea spre cele cerești și ne amintește de chemarea noastră la comuniune cu Dumnezeu.

Să ne întoarcem acum la Evanghelia acestei zile, la Pilda semănătorului. Sămânța aruncată de semănător este Cuvântul lui Dumnezeu, iar pământul în care cade reprezintă inima omului. Mântuitorul Însuși le explică ucenicilor înțelesul pildei, arătând că există mai multe feluri în care oamenii primesc și păstrează cuvântul dumnezeiesc.

Evanghelia ne vorbește despre patru feluri de pământ, care închipuie patru stări ale inimii noastre. În primele trei situații, sămânța nu ajunge să rodească; numai în pământul bun ea aduce rod bogat — uneori de treizeci, alteori de șaizeci sau de o sută de ori. Imaginea ne arată că Dumnezeu oferă cu generozitate Cuvântul Său, fără să dorească pierderea vreunui bob. Însă rodirea lui depinde și de felul în care îl primim, îl păstrăm și îl punem în lucrare.

Primul fel de pământ este calea bătătorită. Sămânța cade aici, dar nu poate prinde rădăcină. Această imagine ne îndeamnă să ne cercetăm gândurile și să ne întrebăm ce lăsăm să intre și să rămână în inima noastră. Gândurile vin și pleacă asemenea vânturilor care trec peste mare, dar nu toate ne sunt de folos. Unele ne aduc pace și ne îndeamnă spre bine; altele ne sporesc frica, neliniștea și grijile, îndepărtându-ne de Dumnezeu și de aproapele.

În acest sens, este folositoare și lectura cărții „Cum îți sunt gândurile, așa îți este și viața”, atribuită starețului Tadei de la mănăstirea Vitovnița, din Serbia. Mesajul ei ne îndeamnă să fim atenți la gândurile pe care le cultivăm, fiindcă ele ne influențează alegerile și faptele. Dacă ne hrănim mereu cu teamă, răutate și îngrijorare, acestea ajung să ne stăpânească viața. Dacă, dimpotrivă, căutăm să păstrăm gânduri bune, să ne rugăm și să cerem ajutorul lui Dumnezeu înainte de a începe lucrurile importante, vom putea lucra mai multă pace și bunătate în jurul nostru.

Un gând bun, păstrat cu statornicie, poate deveni un îndemn care ne călăuzește întreaga viață. Starețul Tadei vorbește despre dorința de a ajunge la smerenia desăvârșită, dorință care i-a însoțit drumul monahal. Exemplul său ne arată cât de important este să ne alegem cu grijă țelurile și să le așezăm înaintea lui Dumnezeu.

Acest lucru este valabil în orice împrejurare a vieții: în familie, la școală, în profesie, în preoție sau în relațiile cu cei din jur. Nu ne alegem părinții, însă avem răspundere pentru multe dintre alegerile pe care le facem, inclusiv pentru prieteniile pe care le cultivăm și pentru felul în care ne purtăm cu ceilalți. De aceea, este bine să cerem luminare de la Dumnezeu și să ne cercetăm cu sinceritate intențiile.

Al doilea fel de pământ este cel pietros. Sămânța răsare repede, dar, neavând suficientă umezeală și rădăcini adânci, se usucă. Așa se întâmplă și cu omul care primește cu bucurie Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu îl păstrează atunci când apar încercările. La început este însuflețit, însă, când vin grijile, ispitele sau greutățile, credința lui slăbește.

Pentru ca sămânța să rodească, nu este de ajuns să ascultăm cuvântul cu emoție sau cu entuziasm pentru o vreme. El trebuie să pătrundă adânc în inimă și să se transforme în faptă. Smerenia, rugăciunea, răbdarea și efortul de a ne îndrepta ne ajută să-i dăm rădăcini. Altfel, rămânem doar la intenții, fără ca ele să se transforme într-o viață schimbată.

Uneori, ceea ce ne împiedică să creștem duhovnicește este atașamentul față de un păcat pe care nu vrem să-l părăsim sau lipsa de statornicie în rugăciune și în nevoințele asumate. Alteori, ne temem de lupta cu răul și alegem să-l ignorăm, în loc să căutăm sprijinul lui Dumnezeu și îndrumarea duhovnicească. Putem, de asemenea, să evităm să ne jertfim pentru aproapele, deși dragostea adevărată cere timp, răbdare și disponibilitatea de a ne pune în slujba celuilalt.

Al treilea fel de pământ este cel în care sămânța cade între spini. Aici, planta crește, dar este înăbușită de buruieni. Mântuitorul ne arată că acești spini sunt grijile, bogățiile și plăcerile vieții, care pot ajunge să ocupe atât de mult loc în inima omului, încât Cuvântul lui Dumnezeu nu mai poate rodi.

Averea și confortul nu sunt, în sine, lucruri rele. Problema apare atunci când dorința de a dobândi tot mai mult se transformă în lăcomie, când grijile pentru bunurile materiale ne răpesc pacea sau când, pentru câștig, ajungem să-i nedreptățim pe ceilalți. Putem fi foarte pricepuți în a găsi căi prin care să ne îmbunătățim traiul, dar mai puțin atenți la felul în care facem lucrător Cuvântul lui Dumnezeu în noi și în relațiile noastre.

Părintele profesor Leon Arion, în tâlcuirea sa la pericopele apostolice, descrie această stare prin imaginea unui pământ care, deși este bun, ajunge acoperit de spini și buruieni. Păcatele, ispitele și faptele nepotrivite se înmulțesc atât de mult, încât nu mai lasă loc Cuvântului lui Dumnezeu. Grija pentru trup, pentru familie, pentru ziua de mâine sau pentru îmbogățire cu orice preț ne poate absorbi întreaga atenție. Grija pentru cele materiale este firească, atât timp cât nu ne îndepărtează de Dumnezeu și nu ne face să păgubim, să înșelăm ori să provocăm suferință aproapelui.

Poate că, uneori, ne regăsim tocmai în această a treia categorie. Ascultăm Evanghelia, o înțelegem și ne dorim să o urmăm, dar lăsăm grijile și preocupările zilnice să ne copleșească. De aceea, avem nevoie să ne curățăm mereu inima de spinii care cresc în ea și să facem loc rugăciunii, milosteniei și faptelor bune.

Ajungem astfel la al patrulea fel de pământ: pământul bun. Acesta îi reprezintă pe cei care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu cu inimă curată și sinceră, îl păstrează și aduc rod prin răbdare. Nu este suficient să auzim cuvântul, nici să ne dorim schimbarea pentru o perioadă scurtă. Este nevoie să-l păstrăm în inimă și să-l împlinim cu perseverență.

De multe ori, ne dorim să vedem repede roadele eforturilor noastre — în propria viață, în viața copiilor sau în familia noastră. Însă Evanghelia ne amintește că rodirea cere răbdare. Unele lucruri cresc încet, iar binele făcut cu statornicie poate aduce, în timp, roade neașteptat de bogate. Dumnezeu înmulțește darurile Sale în inima care rămâne deschisă, smerită și răbdătoare.

Iubiți credincioși,

Pilda semănătorului nu ne invită să-i judecăm pe ceilalți, ci să ne cercetăm pe noi înșine. Să ne întrebăm ce fel de pământ este inima noastră în acest moment. Este ea asemenea căii bătătorite, pe care gândurile trec fără să lase urme? Este asemenea pământului pietros, în care credința începe cu entuziasm, dar nu rezistă încercărilor? Este înăbușită de spinii grijilor și ai dorinței de câștig? Sau este un pământ bun, pregătit să primească și să împlinească voia lui Dumnezeu?

Să cerem ajutorul Domnului pentru ca inimile noastre să devină pământ roditor. Să le lucrăm prin rugăciune, smerenie, pocăință și fapte bune. Să nu ne descurajăm atunci când schimbarea pare lentă, ci să rămânem statornici, având încredere că orice cuvânt bun, primit cu credință și pus în practică, poate aduce rod.

Putem căuta folos și în scrierile duhovnicești ale starețului Tadei, precum și în sfaturile părinților duhovnicești, la care alergăm pentru îndrumare și îndreptare. Nu este de ajuns să acumulăm cunoștințe; important este să le lăsăm să ne schimbe viața, să ne apropie de Dumnezeu și să ne facă mai iubitori față de semenii noștri.

Să ne rugăm, așadar, Bunului Dumnezeu și Maicii Domnului ca fiecare dintre noi să dobândească o inimă bună și roditoare, udată de lacrimile pocăinței, de smerenie și de rugăciune. Cu ajutorul lui Dumnezeu, cu osteneala noastră și cu rugăciunile părinților duhovnicești, să primim cuvântul, să-l păstrăm și să-l împlinim cu răbdare.

Iar roadele vieții noastre să fie spre slava Preasfintei Treimi și spre mântuirea noastră, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.