A zis slujitorilor săi: Iată, nunta este gata, dar cei poftiți că au fost vrednici, deci mergeți la răspântiile drumurilor și pe câți veți găsi chemați-i la nuntă.
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
A zis slujitorilor săi: Iată, nunta este gata, dar cei poftiți că au fost vrednici, deci mergeți la răspântiile drumurilor și pe câți veți găsi chemați-i la nuntă.
Iubiți credincioși și credincioase,
Evanghelia de astăzi din duminica a 14 a după pogorârea Sfântului Duh sau după Rusalii, prezintă o pericopă evanghelică, o pildă foarte frumoasă din Evanghelia de la Matei din capitolul 22 și este într-o strânsă legătură cu duminica trecută, cu duminica în care stăpânul sau împăratul a dat moștenirile fiului său, via. Și lucrătorii, cum bine știm de săptămâna trecută, au omorât pe cei trimiși mai înainte, pe prooroci și pe profeți, apoi l au omorât pe fiul stăpânului, adică pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Este vorba de nerecunoștința evreilor sau a iudeilor.
Evanghelia de astăzi ne ascunde împărăția lui Dumnezeu sub forma cea mai frumoasă și strălucitoare și mai plăcută pe care o iubesc oamenii pe pământ și care credeți că este aceasta când oamenii se întâlnesc și sunt mai bucuroși și mai voioși ca atunci când sunt la nuntă. Nunta a fost un prilej și este un prilej de bucurie deosebită pe pământ. Și văzând aceasta, bunul Dumnezeu a spus: „Dacă oamenii iubesc atât de mult pe pământ această întâlnire a lor unii cu alții, această strălucire, iată cât de frumos se pregătesc, își pun haine frumoase, se împopoțonează fiecare, mirele și mireasa, fiecare se îmbracă cât mai frumos și mai deosebit să placă unul celuilalt. Toți vin să i ajute, fiecare cum poate și participă la bucuria lor. Și văzând Dumnezeu câtă bucurie și câtă dragoste pun oamenii în acest eveniment, a zis:„Voi ascunde împărăția mea și bogăția mea cea frumoasă.
Împărăția mea pe care am gătit o fiului meu ca să nu fiu singur în ea, o voi ascunde în această bucurie omenească și voi asemăna împărăția mea cu nunta și i voi chema pe toți ca să fie părtași și voi spune că fiul meu este mirele, așa cum însuși Ioan Botezătorul l a numit pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos în Evanghelia de la Ioan în capitolul 3 versetul 29. Cel care are mireasă este mire, care stă și ascultă. Cea care stă și ascultă de mire se bucură cu bucurie mare nespusă de glasul lui.
Cine este mireasa? Mireasa este biserica lui Hristos. Suntem noi, mădularele, fiecare în parte, care ne bucurăm unii și alții de participarea aceasta și de bucuria de a fi în împărăția lui Dumnezeu. Dar iată că Evanghelia ne prezintă că Mântuitorul nostru Iisus Hristos, mirele, cel care s a pregătit să petreacă în casa Tatălui ceresc la nuntă cu mireasa, cu biserica și cu noi toți, au fost chemați mai întâi la această petrecere și la această voie bună. La bucuria Tatălui ceresc au fost mai întâi chemați evreii. Se vestește de asemenea în Evanghelia de astăzi căderea lor, nerecunoștința lor ca și în duminica cea a trecut, că nu l au primit pe Fiul lui Dumnezeu, nu l au respectat, chiar l au omorât.
Și spune Evanghelia de astăzi că a trimis alt slujitori zicând: Spuneți celor poftiți că iată am pregătit ospățul meu. Juncii mei, adică junicii, vițeii și cele îngrășate ale mele s au jertfit și toate sunt gata. Veniți la nuntă, veniți la împărăție. Toate le am pregătit. Dar ei fără ca să țină seama, e vorba de evrei, spune că unul s a dus la țarina sa, altul s a dus la neguțătoria sa, iar ceilalți, punând mâna pe slujitori, pe prooroci și pe profeți, au făcut un lucru foarte grozav. I-au batjocorit și chiar i au omorât. Și nu numai că au omorât pe profeți, pe trimișii Tatălui înaintea evreilor care sunt primii chemați la această nuntă. Iată Sfântul Ioan Gură de aur târguind în omiliile sale. Cuvântul Evangheliei de la Matei, capitolul 22 de astăzi spune în felul următor că evreii s au făcut ă au fost acuzați de trei ori. În primul rând că au omorât pe profeți, apoi că au omorât al doilea pe fiul, pe trimisul tatălui și faptul că au refuzat să vină la nuntă, că n au venit la nuntă și că au fost poftiți și că au avut aceste scuze.
În altă pildă, la fel despre chemarea noastră a întregului neam omenesc, din marea bunătate și din marea bucurie pe care Dumnezeu o arată față de lume. Iată, fiecare s a scuzat. În altă pildă, vă spuneam că cei care au fost chemați la nuntă, evrei au spus: „Cinci perechi de boi mi am luat, mă duc să i încerc." Adică cinci simțuri are omul. Pe toate le am încercat. Gust, miros, pipăit, auz, văz. Cu toate m am desfătat, de toate m am bucurat. Am preferat să trăiesc după pofta trupului meu, spune fiecare. Și la nuntă nu m am pregătit ca să vin. Altul a zis: Am cumpărat țarine. Sunt un rob al bogățiilor și iubesc averile. Îmi plac banii, distracțiile. Mă duc așadar să mă bucur de ce este al meu, să schimb. Mă duc duminica la piață, mă duc la târg, mă duc duminica să mi văd pământurile cum au rodit. Și iată așa și a doua categorie.
O a treia categorie spune: „M-am căsătorit, stăpâne, mi am luat soție, mi am luat femeie, trebuie să o însoțesc și trebuie să mă bucur cu ea și trebuie să trăiesc cu ea. De aceea nu voi putea fi părtaș la bucuria aceasta." Și atunci stăpânul a spus slugilor, îngerilor săi ieși la ulițe, la drumuri, la garduri, silește-i, adu-i cu de-a sila, cheamă-i. Nu sunt vrednici toți, dar cheamă i că tare m aș bucura să văd casa mea plină, spune Dumnezeu. Aș vrea să văd împărăția mea plină. Și de aceea s a dus, s au dus îngerii și au venit și au spus: „Stăpâne, încă mai este loc”.
Mai mergeți o dată. Mai duceți vă, duceți vă, căutați, chemați i pe toți. Vedeți care sunt ciungi, betegi, orbi, șchiopi, sufletește sau trupește, vindecați sau nevindecați complet de rănile păcatului. Nu-i lăsați, chemați-i. Bucuria mea este mare să văd casa plină, a spus stăpânul. Și s-au dus din nou și iarăși au venit crucii și au zis și a treia: „Stăpâne, încă mai este loc”. „Mergeți încă o dată, duceți-vă, chemați, adunați, veniți, nu-i lăsați să nu rămână vreunul neprimit la nuntă și neinvitat”.
Și se spune Evanghelia de astăzi că evreii vor fi acuzați de faptul că n au răspuns aceste invitații. Nu pentru că au fost chemați chiar în ziua de nuntă. Ei vor spune: „N-am știut și n-am avut timp să mă pregătesc”. Nu spune Evanghelia de astăzi, spune în felul următor: „Spuneți celor chemați, adică nu care au fost acum chemați, ci de mult timp, cu sute de ani pregătiți mai înainte de profeți și de prooroci, cu mii de ani, i-a pregătit Mântuitor, i-a pregătit Tatăl.”
Iată, evreii sau iudeii n-au venit pentru că erau ocupați și spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Și o să fiți surprinși așa cum și eu am fost surprins. când am descoperit lucrul acesta pentru că n au venit din cauza leneviei și a trândăviei”. Iată, trândăvia sau lenevia este a șaptea fiică a diavolului. Prima, cea mai mare și mai urâtă este mândria, iar ultima este aceasta, trândăvia. S-au lenevit. Cu cât stăpânul era mai îndelung-răbdător și îi aștepta și și-a arătat iubirea de trei patru ori. Du-te, îngere al meu, cheamă-i arhanghelilor. Ieșiți, îndemnați, ieșiți în lume, chemați-i la biserici să se împărtășească, să primească Sfântul Trup, să se facă părtași. Iată, spune: „Juncii mei și cele îngrășate ale mele s-au jertfit”.
Este vorba despre Sfânta Euharistie, mulțumirea, Sfânta Liturghie, pregătite. Toate sunt gata. sunt pregătite. Spuneți, la nuntă, participați la bucuria stăpână. Cum ne pregătim noi pentru a răspunde chemările Evangheliei de astăzi? Cum ne cheamă pe noi la nuntă stăpânul? Ne cheamă să ne împărtășim. Ne cheamă să ne înfruptăm din cuvântul dumnezeiesc al Scripturii. 80-90% din Utrenia de dimineață și mai ales Sfânta Liturghie 99%. Este cuvântul lui Dumnezeu insuflat. Este Sfântă Scriptură. Peste 50-60% este numai psaltire. Psalmii lui David. Primul antifon. Al doilea antifon. Al treilea sunt cuvintele Mântuitorului, fericirile pe care El le a rostit .
Și ne cheamă pe fiecare dintre noi să răbdăm, să plângem și să ne bucurăm, să ne înfometăm, să suportăm, să suferim, să ne jertfim, ca bucuria noastră de la sfârșit, de la nuntă să fie una desăvârșită și deplină. Iată cât de frumos, iată ne cheamă și ne spune Dumnezeu în Evanghelia de astăzi că nu există nicio altă treabă omenească mai mare și mai importantă ca dumnezeiasca liturghie și ca răspunsul pe care noi îl vom da la judecata noastră că am fost chemați la această nuntă vom da un răspuns.
Vom fi întrebați. >> Frate, soră, fiule, te am chemat la nuntă, ai venit de câte ori ai fost >> și iată este înfricoșătoare Evanghelia de astăzi pentru că ni se pare la început că Dumnezeu este și bine spus este bun și milostiv și îndelung răbdător și ne cheamă pe fiecare. Dar iată că au găsit la nuntă ieșind stăpânul, plimbându-se prin împărăția sa, printre mesele de la nuntă, găsește pe unul care nu are haină de nuntă, care a venit neprimit și nepregătit. Și iată-l a întrebat: „Prietene, cum ai intrat aici?"
Iată, la intrare acolo la recepție la toate hotelurile și localurile acestea importante, există un cui și ți se dă haină ca să participi. Spune de multe ori chiar și la evenimentele acestea foarte importante, se spune ținuta este obligatorie. În înalta societate chiar cei care-și permit, bineînțeles, au și acele anumite sacouri, frac și așa mai departe. Ținută deosebită la teatru. La cinematograf te poți duce îmbrăcat așa cu haine de stradă, dar la teatru, într-un eveniment cultural nu poți să intri cu blugi sau cu Adidas.
De multe ori tinerii poate vor intra, generațiile de astăzi. Da. Nu ne așteptăm la mai mult. Slavă Domnului. Sunt ai noștri. Îi iubim și i învățăm și vor face toate rânduielile așa cum este pentru fiecare dintre noi cu nădejdea în Dumnezeu și cu recunoștința pe care o avem și noi și ei și unii față de alții. De aceea haina este important. La evrei când intrai la nuntă, dacă nu aveai haină deosebită, luai de la garderobă o haină, o pelerină și te îmbrăcai. O puneai măcar hainele tale mai ponosite, mai sărăcăcioase, ca să nu strici bucuria stăpânului, te îmbrăcai și să acopereai neputința, îți acopereai sărăcia duhovnicească, primeai ceva, un adaus de la bunul Dumnezeu, de la slujitorii lui, îngerii și preoții îți dădeau ție dezlegarea să vii să te împărtășești.
Unul ca acesta a venit la potir fără să treacă prin taina spovedaniei. Asta înseamnă să vii nerecunoscător față de Dumnezeu și fără pocăință. Nu, că nu-i nimeni pregătit, nimeni în afară de Dumnezeu nu-i pregătit să primească haina de nuntă și să intre la această prea frumoasă și strălucitoare nuntă, care este dumnezeiasca liturghie ca pregătire anticameră a bucuriei celei mari din împărăția lui Dumnezeu. Acesta a intrat la nuntă fără să treacă prin această pocăință, să și facă măcar un pic acolo, să și tragă un semnal de alarmă asupra pocăinței.
Și vedem că astăzi nerecunoștința evreiască începe ușor, poate, slavă Domnului, prea puțin în timpurile noastre și în generația noastră, să ne asemănăm lor prin nerecunoștință, prin neimplicare și uneori, de multe ori prin nerecunoașterea păcatului. Și atunci când nu mai recunoaștem păcatul în noi, Dumnezeu ne dă câte o cunoaștere din aceasta, între ghilimele, câte o neputință, câte o greutate de purtat, câte o grijă față de trupul nostru, față de copii, de familie, de sufletul nostru, încât să cunoaștem și să nu uităm niciodată că, virgulă, conștiința este glasul lui Dumnezeu din fiecare dintre noi. nu moare niciodată. Așa cum clopotul prin limba lui și prin dangătul lui te cheamă la vecernie, te cheamă dimineața la utrenie.
La țară cât de frumos se aude. Văile răsună toamna, vara, în toate ani, timpul, dar mai ales acum când se lasă ceața. Așa, dimineața începe din septembrie până în decembrie să se răcorească toată natura. Să vedeți cât de frumos se aude de la o biserică la alta dangătul acesta al clopotului. La oraș e un pic mai greu, este mai sensibilă situația. Unii sunt mai bătrâni, clopotul mai deranjează, unii vor să se odihnească, alții vor să se uite la televizor, nu suportă biserica. Sunt împotriva clerului, sunt anticlericali, antiecleziali și așa mai departe. Dar gândiți vă că în comunitățile de la țară rurale, clopotul cheamă în fiecare duminică, dimineață și în fiecare sărbătoare. Este glasul care îți aduce aminte, cum este și în poezia lui Eminescu, „Sara pe deal. Clopotul sună cu jale”.
Te cheamă neîncetat. Vino, frate, vino, suflete. Cunoaște-l pe Dumnezeu. Vino și descoperă bucuria și frumusețile care sunt mai mari decât bucuriile în care tu ți-ai pus nădejdea din toată lumea aceasta. Și iată, este foarte frumos. Vă spuneam despre lenevie, numită în limba greacă și în Filocalie Akedia. De ce este ea periculoasă? pentru că ea naște mai apoi, vă spuneam, nepăsarea, trândăvia, descurajarea, lipsa râvnei pentru rugăciune și pentru faptele bune. Iar lenevia, de fapt este rădăcina depresiei. Dacă cineva suferă de depresie, să sară din pat imediat, să plece genunchiul și să ia cartea de rugăciuni și să facă o faptă bună și o milostenie și să vedeți că ușor se vindecă.
Nu neapărat prin terapeuți, prin psihologi, sociologi și așa mai departe, să mergem la psihiatru, să luăm pastile. Ne ajută uneori când sindromul este foarte grav, a ajuns la culmile poate cele mai înalte ale bolii. Dar imediat cum simțim fiorul acesta al depresiei, al faptului că nu ne mai găsim locul, că nu ne sună copiii, familia, că în societate, că pe scară, în bloc, în cartier nu ne mai găsim locul și nu mai suntem apreciați. Nu uitați, cartea de rugăciune și o faptă bună, o milostenie. Imediat îți găsești locul. Să vezi ce mulțumire ai când ai dat cu unui sărac o pâine, când ai făcut o faptă bună, când ai îndrumat pe cineva să facă ceva, imediat te ai trezit, imediat ți ai găsit sensul, imediat ți ai găsit rostul. Vezi care e rolul tău în societatea de astăzi și vezi că Dumnezeu te iubește și nu te a abandonat.
Și fiecare în felul său are busola lui, are conștiința lui, are glasul lui Dumnezeu în capul lui și în mintea lui și același caută sensul în fiecare dintre noi. Iată, depresia este stare de descurajare. Nu vezi, nu mai vezi nimic pozitiv în locul tău. Nu mai vezi nimic bun. De aceea, nu uitați rugăciunea și o faptă bună cât de mică te pun imediat pe linia de plutire. De aceea, în fiecare post, spunea un părinte în pateric, fiecare dintre noi, din tot ceea ce avem noi, să alegem o patimă, ceva ce nu ne place la noi. Și că știm că ne spune conștiința, glasul lui Dumnezeu spune: „Frate, soră, la tine ar trebui un pic să mai umbli pe aici. Dar ți o spus o și cutare, ți o spus o și fiica, ți o spus o și fiul, ți o spus o și un vecin, n ai vrut să înțelegi, dar tu știi că ai ceva de îndreptat”.
Fiecare dintre noi nu există om sau persoană să nu aibă ceva de îndreptat și luptă te câte un post, câte un an, doi ani, 10 ani, 20 de ani. Luptă te cu acel păcat din tine pe care tu l ai afundat acolo și l ai ascuns bine. Ai pus s poartă peste soartă, ai cimentat, ai crezut că las că și într-adevăr Evanghelia de astăzi ne spune că Dumnezeu este îndelung răbdător, are multă bunătate și ne așteaptă pe fiecare dintre noi. I a așteptat și i a iertat pe evrei. A dat împărăția și nunta aceasta a fiului său. Ne-a făcut pe noi mireasă. a luat mireasa de la evrei care n au primit o și n au vrut să participe la nuntă, la bucuria împăratului. Și Dumnezeu a zis: „Cheamă neamurile, păgânii și ne a chemat pe strămoșii noștri. a chemat pe toate neamurile pământului”.
Dumnezeu nu vrea numai un neam și numai o etnie și numai o familie și numai o țară și numai o regiune. Pe toți ne cheamă la fel și pe arabi și pe hinduși și pe budiști, dar cu precădere i-a chemat pe evrei și apoi a chemat toate celelalte neamuri. Și pe noi ne cheamă și fiecare vom avea ceva de răspuns. Care este cel mai mare obstacol ca să participăm la nuntă? În primul rând suntem noi înșine, spun Sfinții Părinți. Primul obstacol, primul dușman și singurul și cel mai mare este propria noastră voință. Renunță, spun Sfinții Părinți, la tine însuți, să ne lepădăm de noi înșine, de egoismul din noi și iată după aceea vom putea să intrăm la nuntă. Când te-ai lepădat de sine, îți dai seama de capacitățile tale, de neputințele tale. Îl recunoști pe Dumnezeu ca o forță tot cunoscătoare, știutoare, proniatoare, purtătoare de grijă, care te iubește și care cârmuiește lumea aceasta și nu după cum cred unii în mod greșit și mai și mărturisesc chiar și pe rețelele de socializare că Dumnezeu, vezi Doamne, S-a retras din lume și a lăsat lumea într-un haos.
Și iată cât haos, cât război și câte probleme sunt în lumea de astăzi. Toate au o rânduială. Țineți minte, la creștini nu există întâmplare. Există pronie și judecată. Există doar purtare de grijă a lui Dumnezeu față de lume. Doar la necredincioși este întâmplare. S-a întâmplat cu, din întâmplare mi s-a întâmplat să pățesc cutare lucru. Nu ți s-a întâmplat nimic. A fost din voia și din purtarea de grijă a lui Dumnezeu că n-am vrut noi voia asta, că n-am vrut noi să ne dea Dumnezeu cutare lucruri problema noastră.
O maică în Grecia se ruga, bătrână fiind, s-o întărească Dumnezeu, pentru că o dureau mâinile și picioarele la bătrânețe, aproape 88-90 de ani, să o întărească Dumnezeu măcar să meargă la sfintele slujbe. Și iată, Dumnezeu a rânduit că a călcat greșit și și-a rupt și un picior maica, săraca la 90 de ani. Și ea stătea și se ruga și vorbea cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos și i spunea: „Ce ți-am cerut eu, Doamne, și ce mi ai dat tu mie?" Și atunci i s-a arătat Mântuitorul și aia s-a speriat, s-a înfricoșat ți a înlemnit.
Nici n-a mai avut curaj să mai zică nimic când L-a văzut pe Mântuitorul în fața ei că se că i s-a arătat și i-a zis: „Eu ți-am cerut să merg la slujbe, Doamne. Am vrut să mă duc să particip măcar la rugăciunea bisericii, să mă rog, dacă nu pot să ajut maicile la treabă, la bucătărie, la treburile câmpuri, la măsline, la prune, la smochine, la fiecare mănăstire cu ce se îndeletnicește și cu ceea ce și a ales. Iată, aș fi vrut să ajut cu rugăciunea și nici așa nu m ai lăsat, Doamne. De aceea nici oamenii nu te iubesc, că nu le faci voia lor”.
Și atunci Mântuitorul s-a uitat și nu i-a mai zis nimic și a dispărut. Și atunci maica cu lacrimi, a înțeles monahia aceea în vârstă. A înțeles că Dumnezeu are o lucrare pe care chiar dacă noi n-o înțelegem și n-o voim, noi când ne rugăm trebuie în primul rând să-i spunem lui Dumnezeu: „Doamne învață-mă voia Ta. Descoperă-mi mie voia Ta”. În primul rând, asta trebuie să înțelegem noi, să-i cerem lui Dumnezeu ca să ne arate calea, pentru că noi credem că suntem pe cale și am descoperit calea, dar poate și cu cele mai multe cazuri, 99%, să nu fiu, exagerat, poate nu știm dintre noi care-i calea, deși credem că suntem pe cale și atunci când Dumnezeu ne mai abate așa GPS-ul și ne trage pe calea cea adevărată, ne mai supărăm și nu acceptăm lucrul acesta. Dar descoperim cu bucurie mai târziu că Dumnezeu din bunătate și din bucurie, cum vă spuneam, din purtare de grijă nu ne-a lăsat.
În primul rând să-i cerem lui Dumnezeu să ne descopere nouă voia Sa. Este foarte important să știm voia lui Dumnezeu. După aceea, să-i cerem lui Dumnezeu al doilea lucru important să înțelegem de ce, să conștientizăm de ce Dumnezeu a hotărât pentru mine așa și că eu trebuie să mă supun. Apoi, al treilea lucru, trebuie să i spunem: „Doamne, învață mă cum să fac să împlinesc voia Ta ca eu să nu fiu scos afară de la nuntă și să pot așadar să mă împărtășesc cu vrednicie, să fiu părtaș la bucurie și să mă pregătesc de aici din lumea aceasta pentru nunta fiului tău, marele mire, care este Mântuitorul nostru Iisus Hristos."
Aceasta este cam pe scurt Evanghelia de astăzi, după părerea mea. Fiecare dintre noi să avem așadar o conștiința vieții noastre religioase. Să știm că orice facem se știe și se vede și se cunoaște înaintea lui Dumnezeu. Să avem așadar pregătire duhovnicească. Puțin, dar constant. Nu mult într-o zi și în alte 10 zile n avem nimic. în fiecare zi să pui câte ceva, o cărămidă la sufletul tău, o rugăciune, o faptă bună, o milostenie, o iertare. În primul rând, viața duhovnicească are o temelie, un fundament foarte puternic. Acesta acest fundament și această temelie este bazat în primul rând pe dragoste. Fără dragoste nu putem face nimic. Dacă nu iubim așa cum ne iubește Dumnezeu pe noi, n avem nicio șansă. Dăm din mâini și din picioare mare învolburată și noi nu sporim de multe ori nimic.
De ce? Pentru că vrem doar singuri să reușim și fără ajutorul lui Dumnezeu. Vrem așa de mândria și din ego-ul nostru, fără o lepădare. Și nu uitați, trebuie să ne spovedim, să ne îmbrăcăm în haina conștiinței și a spălării păcatelor noastre cu lacrimi de pocăință, cu lacrimi sincere de pocăință, prin îndreptare, vom obține așadar dreptul acesta de a intra la nuntă și de a purta haina cea frumoasă, spălată de păcate. Haina pe care am primit o la botez când cântăm: „Dă-mi mie haină luminoasă. Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat”.
Aceasta e haina sufletului nostru, a botezului nostru. Prin taina spovedaniei, reînnoim de fiecare dată această haină a lui Hristos, al sufletului pe care Hristos, cu care Hristos ne-a îmbrăcat atunci când am primit fiecare dintre noi botezul. Să ne învrednicim așadar, să fim buni înaintea lui Dumnezeu, iertători, să descoperim voia lui, să învățăm voia lui, să facem voia lui și să fim primiți în împărăția Tatălui ceresc, ca fiecare dintre noi să dăm slavă Preasfintei Treimi pentru a noastră mântuire și pentru sufletul nostru în vecii vecilor. Amin.
