Duminica a 19-a după Rusalii
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Iubiți credincioși și credincioase,
Evanghelia de astăzi este una dintre cele mai grele și mai provocatoare Evanghelii pe care Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, ni le-a lăsat. Cuvintele Sale par, la prima vedere, greu de înțeles și chiar în contradicție cu felul în care suntem obișnuiți să privim viața.
Mântuitorul ne spune: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc, binecuvântați pe cei ce vă blestemă și rugați-vă pentru cei ce vă nedreptățesc.”
Cum putem împlini aceste cuvinte? Cum să iubim pe cel care ne-a făcut rău? Cum să răspundem cu bine atunci când am primit rău?
Pentru a înțelege Evanghelia de astăzi trebuie să privim mai întâi la contextul în care Mântuitorul a rostit aceste cuvinte. El Se afla la poalele muntelui Fericirilor și rostea ceea ce noi numim Predica de pe Munte, cuprinsă în capitolele 5, 6 și 7 ale Evangheliei după Matei.
Această Predică de pe Munte reprezintă, într-un anumit sens, constituția vieții creștine. Așa cum fiecare stat are o constituție, o lege fundamentală după care se conduce, tot astfel și creștinul are în cuvintele Mântuitorului un adevărat îndreptar pentru viața sa duhovnicească.
Predica începe cu cele nouă Fericiri și ne arată că adevărata răsplată nu este întotdeauna aici, în această viață. Mântuitorul ne învață să nu trăim doar pentru ceea ce putem primi imediat, ci să avem răbdare și nădejde în răsplata lui Dumnezeu.
De aceea, Evanghelia de astăzi este grea nu pentru că ar fi imposibil de înțeles, ci pentru că este foarte greu de aplicat. Ne cere să schimbăm felul în care privim răul, nedreptatea, răzbunarea și chiar pe cei care ne sunt potrivnici.
Mântuitorul ne cere să nu răspundem răului cu rău, ci să răspundem răului cu bine.
În Vechiul Testament exista legea talionului, exprimată prin cunoscutele cuvinte: „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”. Era o lege care urmărea să stabilească o limită a răzbunării: dacă cineva îți făcea un rău, răspunsul trebuia să fie pe măsura răului primit.
Hristos însă vine și ne ridică deasupra acestei logici. El ne cere ceva mult mai greu: să nu întoarcem răul, ci să-l biruim prin bine.
Iubiți credincioși,
De multe ori și noi ne limităm iubirea la cercul celor apropiați. Îi iubim pe soț sau pe soție, pe copii, pe părinți, pe frați, pe nepoți și pe cei care ne fac bine. Este firesc și omenesc.
Dar Evanghelia ne cere să ridicăm aceste bariere. Ne cere să vedem în fiecare om pe aproapele nostru și să nu punem condiții iubirii.
Adevărata iubire creștină începe atunci când facem bine fără să așteptăm ceva în schimb.
Suntem atât de obișnuiți cu ideea de răsplată imediată! Dacă eu te-am ajutat, mă aștept să mă ajuți și tu. Dacă ți-am împrumutat ceva, mă aștept să-mi dai înapoi. Dacă am făcut un bine, vrem să vedem cât mai repede răsplata.
Însă Mântuitorul ne învață să amânăm această răsplată și să nu trăim cu așteptarea că tot binele pe care îl facem trebuie răsplătit în această viață.
Există o răsplată pe care omul nu o poate măsura. Este răsplata lui Dumnezeu, care depășește tot ceea ce putem primi aici, pe pământ.
De aceea, atunci când suntem chemați să facem un bine fără plată și fără recunoștință omenească, să nu ne întristăm. Să lăsăm în mâna lui Dumnezeu ceea ce ni se cuvine.
Mântuitorul spune: „Fiți dar milostivi, precum și Tatăl vostru cel din ceruri milostiv este.”
Iată măsura creștinului: nu să iubească numai pe cel care îl iubește, ci să învețe să-l iubească și pe cel care îi face rău.
Și aici ajungem la una dintre cele mai grele porunci ale Evangheliei: iubirea vrăjmașilor.
Cum să iubești pe cel care te-a rănit?
A iubi pe vrăjmaș nu înseamnă să numim binele rău și răul bine. Nu înseamnă să aprobăm nedreptatea sau să acceptăm fără discernământ orice rău. Înseamnă, înainte de toate, să nu lăsăm ura și dorința de răzbunare să ne stăpânească.
Înseamnă să nu răspundem răului cu rău, să ne rugăm pentru cel care ne-a greșit și să dorim îndreptarea lui.
Iubirea adevărată se vede mai ales atunci când facem bine unei persoane de la care nu așteptăm nimic în schimb.
Acesta este unul dintre cele mai puternice mesaje ale Evangheliei: să căutăm binele celuilalt chiar și atunci când acel om ne-a făcut rău.
Un exemplu puternic îl avem în viața Sfântului Apostol Pavel.
Pavel a trecut prin foarte multe încercări. A fost bătut, prigonit, amenințat cu moartea, a trecut prin naufragii și prin primejdii de tot felul. A fost chiar mușcat de o viperă pe insula Malta, după ce trecuse printr-un naufragiu.
Și totuși, în ciuda tuturor acestor încercări, el nu s-a oprit. A continuat să creadă în Dumnezeu, să propovăduiască Evanghelia și să întemeieze comunități creștine.
Nu a răspuns răului prin rău. A mers înainte cu credință și cu nădejde.
De aceea, Sfântul Apostol Pavel ne lasă, în Epistola către Romani, un adevărat îndreptar pentru viața creștinului:
„Bucurați-vă în nădejde; în suferință fiți răbdători; la rugăciune stăruiți.”
Ce cuvinte simple și, în același timp, cât de greu de împlinit!
Să ne bucurăm în nădejde atunci când lucrurile merg bine, dar și atunci când trecem prin încercări.
Să fim răbdători în suferință.
Și, mai ales, să nu abandonăm rugăciunea atunci când ne este greu.
Sfântul Apostol Pavel continuă: „Binecuvântați pe cei ce vă prigonesc; binecuvântați-i și nu-i blestemați.”
Ne îndeamnă să ne bucurăm cu cei care se bucură și să plângem cu cei care plâng. Să fim alături de oameni în toate momentele vieții lor: la bucurie, dar și la durere.
Apoi ne spune: „Nu răsplătiți nimănui răul cu rău.”
Și mai departe: „Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiți în bună pace cu toți oamenii.”
Iată cât de actuale sunt aceste cuvinte!
Într-o lume în care suntem adesea provocați să răspundem, să ne apărăm orgoliul, să întoarcem vorba, să ne răzbunăm și să nu lăsăm nimic fără răspuns, Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Nu vă răzbunați singuri.”
Răzbunarea nu este a noastră. Judecata este a lui Dumnezeu.
Iar apoi vine unul dintre cele mai frumoase îndemnuri ale Sfintei Scripturi:
„Dacă vrăjmașul tău este flămând, dă-i să mănânce. Dacă este însetat, dă-i să bea. [...] Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul cu binele.”
Iubiți credincioși,
Ce înseamnă această imagine atât de puternică: „vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui”?
Este o imagine preluată din Vechiul Testament. Ea ne ajută să înțelegem cât de puternic poate fi binele făcut celui care ne-a făcut rău.
Atunci când răspundem cu bine, nu îl distrugem pe celălalt, ci îi oferim posibilitatea să se rușineze de răul pe care l-a făcut și să se îndrepte.
Binele poate aprinde în conștiința omului un foc al pocăinței.
De aceea, creștinul nu este chemat să învingă prin forță, prin răzbunare sau prin ură. Creștinul este chemat să învingă prin iubire, prin răbdare și prin bine.
Aceasta este adevărata putere a creștinului.
Și, dacă ne gândim la viața noastră, fiecare dintre noi are nevoie de această răbdare.
Avem oameni care ne-au greșit și oameni cărora noi le-am greșit. Avem răni pe care încă le purtăm în suflet și cuvinte pe care încă nu am reușit să le iertăm.
Dar Evanghelia de astăzi ne cheamă să facem un pas mai departe.
Să iertăm.
Să ne rugăm.
Să nu răspundem răului cu rău.
Să nu lăsăm ura să ne transforme.
Să nu așteptăm răsplata imediată pentru binele pe care îl facem.
Și să avem încredere că Dumnezeu vede fiecare faptă bună, fiecare jertfă, fiecare lacrimă și fiecare rugăciune.
Suntem chemați să fim milostivi, precum Tatăl nostru cel ceresc este milostiv.
Suntem chemați să primim această „constituție” a vieții creștine nu doar cu mintea, ci mai ales cu inima și să încercăm să o transformăm în faptă.
Evanghelia de astăzi este grea. Este greu să iubești pe cel care te-a rănit. Este greu să nu răspunzi atunci când ești nedreptățit. Este greu să ierți atunci când rana este încă vie.
Dar tocmai de aceea este Evanghelia lui Hristos.
Pentru că ne cheamă să devenim mai mult decât oameni care răspund instinctiv la ceea ce li se întâmplă. Ne cheamă să devenim ucenici ai Mântuitorului.
Să nu ne lăsăm biruiți de rău, ci să biruim răul prin bine.
Să păstrăm nădejdea, să fim răbdători în suferință, să stăruim în rugăciune și să învățăm să iertăm.
Nădăjduim ca Dumnezeu, Cel îndelung răbdător și milostiv, să ne ajute să punem în practică aceste cuvinte și să ne deschidă și nouă ușa Împărăției Sale.
Și, atunci, împreună cu cei cărora le-am greșit și cu cei care ne-au greșit, iertându-ne unii pe alții, să ne bucurăm în Împărăția Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh.
Că Lui I se cuvine slava, cinstea și închinăciunea, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
