FOAIA RELIGIOASĂ 700

Viața parohiei Iulie 9, 2017

Foaia religioasă săptămânală „Izvorul Tămăduirii” a apărut în data de 15 februarie 2004 din necesitatea de a cunoaște viaţa Bisericii și Liturghia ca „taine ale Împărăţiei”, căci întreaga Biserică, atât ca instituţie, cât și ca viaţă, nu are alt fundament, conţinut și scop decât acela de a comunica realitatea transcendentă a Împărăţiei lui Dumnezeu, realizabilă din această lume, prin experierea iubirii și prin comuniune. Această foaie religioasă are numele parohiei, are începutul odată cu biserica şi a mers în paralel cu zidirea bisericii. Acum 14 de ani, preotul paroh împreună cu câţiva consilierei de atunci, au încercat să aducă un nou suflu duhovnicesc credincioşilor din Parcul Tineretului prin două lucrări. Lucrarea de zidire a bisericii pentru cultul divin public şi lucrarea de comunicare cu familiile ortodoxe printr-o revistă parohială. De la cel dintâi număr al foii religioase, din februarie 2004 care avea mai mult un aspect de program  liturgic şi până în prezent, la numărul 700, EDITORII s-au străduit să comunice mesajul-chemare al Mântuitorului Hristos, mesaj şi chemare care ne conduc pe „cărarea împărăţiei”, pe „calea luminii şi a mântuirii”. Foaia religioasă a prins viaţă şi s-a identificat cu viaţa parohiei pentru că a redat crâmpeie dintr-o mare jertfă, aceea a zidirii bisericii parohiale, care se continuă cu zidirea de biserici în sufletele credincioşilor. Căci, în fond, chemarea noastră a tuturor este aceea de a deveni biserici vii în care să locuiască Mântuitorul Hristos şi împreună cu El întreaga Sfântă Treime. Foaia religioasă este totodată şi o cronică a parohiei ca familie a credincioşilor uniţi prin credinţă şi rugăciune. Ea redă evenimente petrecute în parohie, în Biserica noastră sau pe plan bisericesc, ceea ce întăreşte sentimentul frăţiei între creştini. Mesajul acestei Foi religioase concentrează ideea și ne capacitează spre a o înţelege: că Biserica nu este o realitate egocentrică, ci o comunitate misionară, lucrătoare prin iubire și slujire, având ca scop mântuirea tuturor. În numele colectivului redacţional, dorim ca lecturarea acestor pagini să ofere odihnă sufletească și folos duhovnicesc în spirit duminical și în sensul cuvintelor scripturistice: „Veniţi la Mine, voi cei osteniţi și împovăraţi și Eu vă voi odihni pe voi (Matei 11, 28).           

 

                       Preot paroh,  Ioan Alupoaiei

Citește alte articole despre: Viața parohiei